CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 272 / 2011
Dosar nr. 324 / 2011
AVIZ
referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.1415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia
Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.1415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.63 din 11.03.2011,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri:
1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările ulterioare, în sensul reducerii numărului de posturi pe anul 2011, ca urmare a faptului că, potrivit Legii bugetului de stat nr.286/2010, sistemul serviciilor de stat sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor a fost bugetat mai puțin cu 510 posturi.
Totodată, se preconizează și reducerea numărului funcțiilor de conducere, în scopul asigurării eficienței și a eficacității actului decizional, fără a fi afectată funcționarea instituției.
2. Deoarece prezentul proiect reprezintă un act normativ modificator, la formula introductivă textul trebuie să se refere numai la temeiul constituțional, urmând ca sintagma al anexei nr.3/38/17 la Legea nr.286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011 și al art.56 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.215/2004, cu modificările și completările ulterioare să fie eliminată.
3. La partea dispozitivă a pct.1 și 2 ale art.I, pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă, este necesară reformularea textului, astfel:
1. Alineatele (1) și (2) ale articolului 5 se modifică și vor avea următorul cuprins:.
Observația este valabilă, în mod corespunzător, și pentru partea dispozitivă a pct.3 al art.I.
2. După alineatul (7) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alin.(8), cu următorul cuprins:.
4. La pct.4 al art.I, potrivit rigorilor stilului normativ, sintagma cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre trebuie înlocuită cu expresia cu anexa la prezenta hotărâre, deoarece aceasta face parte din Hotărârea Guvernului nr.1415/2009 nu din prezenta hotărâre.
5. La alin.(1) al art.II, pentru fluență în redactare, sintagma de la data intrării în vigoare prezentei hotărâri trebuie redată sub forma de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
6. Referitor la anexă, potrivit uzanței normative, precizarea numărului maxim de posturi trebuie să se facă în partea dreaptă a paginii, după expresia:
Anexă
(Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1.415/2009).
Totodată, pentru uniformitate în redactare cu actele normative cu obiect similar de reglementare, este necesar ca anexa să aibă un titlu, respectiv:
Structura organizatorică a Autorității Naționale Sanitare
Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.